Cetatea de Scaun a Sucevei
Sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfârşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman, cuprindea, în scopuri de apărare, întărituri de pământ şi lemn, dispuse în jurul unor aşezări, puncte fortificate aflate în centrul unor localităţi sau pe principalele artere ele legătură dintre acestea (fortificaţii ale curţilor domneşti şi mănăstireşti, precum şi cetăţi de importanţă strategică, situate fie la hotare, pe linia Nistrului, fie în interior în zona apropiată, subcarpatică). Între aceste întărituri, Cetatea de Scaun a Sucevei, una dintre cele mai cunoscute până în prezent, s-a bucurat de faimă deosebită de-a lungul timpului. Identificându-se cu gloria militară şi cu idealul de independenţă, Cetatea de Scaun a Sucevei a avut o istorie nu numai bogată în evenimente şi fapte de luptă, ci a însemnat adesea şi principalul element de rezistenţă al întregii Moldove împotriva celor ce doreau sa o supună.
Astăzi, complexul de arhitectură Cetatea de Scaun, reşedinţa voievodală a Moldovei, sugerează vizitatorilor imaginea vieţii Sucevei medievale.
Se afla pe un podis inalt, in partea estica a orasului. A fost construita de Petru I Musat, sub forma rectangulara si intarita apoi de Stefan cel Mare, care dubleaza zidurile exterioare si largeste santul de aparare ce inconjura cetatea.
Abia dupa aproape un secol de la construirea Cetatii de Scaun, datorita progreselor înregistrate în domeniul tehnicii militare, Stefan cel Mare a trebuit sa aduca îmbunatatiri substantiale ctitoriei lui Petru I. Intr-adevar, asedierea si cucerirea Constantinopolului (1453), de catre Mahomed II Cuceritorul, au pus în evidenta incapacitatea cetatii musatine de a rezista unui asediu în care artileria începuse sa joace rolul principal. Grosimea de numai 1 m a zidurilor fortului musatin facea foarte vulnerabila cetatea.
Activitatea desfasurata de Stefan cel Mare la Cetatea de Scaun (si nu numai), cu scopul de a spori considerabil capacitatea de rezistenta a acesteia, ar fi ramas înca necunoscuta, daca aceleasi cercetari arheologice nu ar fi adus contributii esentiale. Desi anterior lucrarilor întreprinse la Suceava, Stefan cel Mare ridicase din temelii Cetatea Noua a Romanului (1466), înzestrând-o cu bastioane semicirculare de o mare rezistenta, la Suceava lucrurile s-au petrecut altfel.
Din cauza grabei cu care trebuia întarita suplimentar Cetatea de Scaun, pentru a putea rezista expeditiei iminente, din anul 1476, a lui Mahomed II (raspuns firesc si asteptat la înfrângerea dezastruoasa suferita de turci în iarna anului precedent, 1475, la Vaslui), voievodul s-a multumit numai cu ridicarea unei a doua pânze de ziduri, pentru protejarea laturilor celor mai expuse (est si sud).
Turnurile celei de a doua pânze de ziduri nu mai erau, însa, semicirculare, ca la Roman, ci patrate. Asediul otoman din anul 1476 pare sa fi dovedit nu numai ca zidul nou (înaltat în mare graba) era insuficient de gros (circa 1,45 m), dar si ca turnurile patrate erau putin recomandate pentru ca asediatii sa poata folosi, la rândul lor, artileria împotriva asediatorilor. Tocmai de aceea, o data depasit momentul 1476, Cetatea de Scaun de la Suceava a redevenit un imens santier.
Cititorul ar putea parea surprins de precizarile de mai sus: în fond, lipsesc izvoarele scrise referitoare la aceste activitati. Sa precizam, asadar, ca tot arheologiei i se datoresc aceste informatii, cu care istoricii opereaza astazi. Câteva detalii (foarte semnificati-ve, însa) pot înlatura eventualele dubii: a) Primul zid, ridicat în vederea evenimentelor din anul 1476, care avea sa constituie pânza exterioara a Cetatii de Scaun, s-a dovedit a fi insuficient de gros si puternic pentru a rezista tirurilor de artilerie, asa încât a devenit obligatorie dublarea acestuia cu un altul (gros de circa 2,50 m), adosat lui, ceea ce, în final, a condus la crearea unei pânze exterioare de ziduri, cu o grosime totala de aproape 3,50 m;
b) Aceeasi experienta a anului 1476 pare sa fi fost suficient de convingatoare, în sensul ca bastioanele patrate nu raspundeau, nici ele, nevoilor aparatorilor cetatii. Astfel, fiecare dintre acestea a fost “îmbracat” de un bastion semicircular, de dimensiuni mult mai impresionante, ceea ce permitea aparatorilor Cetatii de Scaun sa foloseasca, la rândul lor, în conditii mult superioare, artileria împotriva asediatorilor;
c) O data construita pânza exterioara de ziduri, pe laturile de est, sud si vest ale cetatii, s-a sapat – sau s-a creat, prin ridicarea unui val artificial – un sant de aparare de dimensiuni impresionante (peste 30 m latime si circa 10 m adâncime), a carui latura exterioara a fost zidi-ta (contraescarpa santului de aparare);
d) In sfârsit, pentru a feri de ghiulelele trase de asediatori cât mai mult din înaltimea pânzei exterioare de ziduri, platoul din fata cetatii a fost înaltat – în apropierea santului de aparare – cu circa 1,30 m, prin folosirea pamântului scos din santul de aparare. Descoperirea a sute de ghiulele care, în loc sa loveasca zidurile cetatii, s-au oprit în terenul supraînaltat, din imediata apropiere a santului de aparare, dovedeste ingeniozitatea masurii.
Desi asediata in trei randuri in timpul lui Stefan (1476,1485,1497), cetatea nu poate fi cucerita. Este incendiata apoi in sec. XVI de catre turci si capitala mutata la Iasi. O ultima epoca de stralucire cunoaste cetatea in timpul domniei lui Vasile Lupu, care intreprinde mari lucrari de restaurare. In anul 1675 voievodul Dumitrascu Cantacuzino, din ordinul Portii Otomane, dispune distrugerea cetatii.
Aflata in apropierea Cetatii de Scaun, pe acelasi podis de unde se poate observa intregul oras, statuia ecvestra a lui Stefan cel Mare a fost sculptata de Eftimie Barladeanu si dezvelita in anul 1977.