Manastirea Dragomirna
La 12 kilometri de Suceava, aproape de padure, spre satul Mitocul Dragomirnei se înalţă aici de peste veacuri ca o mărturie pentru zbuciumul trecutului moldovenesc, pentru iscusinţa şi dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri Manastirea Dragomirna. Mitropolitul Anastasie Crimca, fiul negustorului sucevean Ioan Crimca si al Cristinei a pus piatra de temelie a acestei manastiri in anul 1602.
Dincolo de frumuseţea peisajului, de neobişnuitul locului, ceea ce produce o impresie de neuitat, este eleganţa ciudată a monumentului, cu rigori geometrice de mare rafinament, cu o siluetă unică prin proporţiile şi unitatea volumului, dintre toate celelalte monumente moldoveneşti medievale.
Inainte de construirea marii manastiri, o alta biserica mai mica fusese ridicata. Aceasta bisericuta poate fi vazuta astazi in curtea Manastirii Dragomirna, fiind de fapt prima biserica ctitorita de mitropolitul Anastasie Crimca impreuna cu rudele sale – Lupu si Simion Stroici. Pisania de la intrare arata ca biserica sta sub hramul Sfintilor Enoh, Ilie si IoanBotezatorul.
La scurt timp dupa numirea sa ca Mitropolit al Moldovei, Anastasie Crimca incepe sa construiasca Manastirea Dragomirna. Lucrarile au fost terminate in 1609, iar manastirea a fost sfintita la sarbatoarea Pogorarea Sfantului Duh.Arhitectura moldoveneasca a acelui timp va cunoaste multiple inovatii prin aceasta constructie cu proportii si elemente inovative.
Cu o structura ingusta si alungita, avand o absida poligonala in partea de vest, ansamblul impresioneaza prin alura sa monumentala. Biserica ni se dezvaluie ca un edificiu deosebit, unde cadrele ferestrelor cu elementele de factura gotica se armonizeaza perfect cu bogatele decoratiuni ale turlei ce sunt de influenta pura romaneasca. Odata pasind in biserica, nu putem sa nu remarcam inaltareagraduala a camerelor, incepand cu pridvorul si mergand spre altar, bogata retea de nervuri aliniate aproape peste tot, colorate in rosu, albastru si auriu, si incarcarea lor cu linii. Sursa de inspiratie a fost probabil desenul din vechile manuscrise bisericesti. Si, pentru ca totul sa fie perfect, mai sunt amplasate din loc in loc in cateva sculpturi. Peretii si boltile naosului, precum si cei ai altarului sunt acoperiti cu picturi in fresca de o mare valoare plastica. Fara indoiala ca la scoala de pictura traditionala moldoveneasca s-au format cei trei pictori ai Dragomirnei.
Muzeul mănăstirii
Numeroasele odoare de preţ, manuscrise, broderii, argintărie de cult şi icoane, demne de a ilustra vizitatorului viaţa artistică desfăşurată în interiorul mănăstirii, sunt puse în valoare în cadrul colecţiei de obiecte cu însemnătate istorică şi artistică organizată în Sala Gotică.
Din periaoda anterioară construcţiei Dragomirnei sunt unele piese ce se disting prin valoarea lor: un acoperământ de sfinte vase dăruit Mănăstirii Voroneţ de mitropolitul Grigorie Roşca în 1559, Evangheliarul ferecat în 1557 şi crucea din lemn de abanos cu admirabile sculpturi în lemn ferecată în 1542. Zestrea cea mai de preţ şi bogăţia muzeului o constituie cele câteva manuscrise ieşite din şcoala de caligrafi şi miniaturişti de la Dragomirna.
Tezaurul artistic de la Dragomirna pune în lumină şi alte ramuri de activitate artistică cultivate în cadrul mănăstirii cum ar fi broderia şi arta prelucrării materialelor preţioase. Cele câteva piese brodate dăruite de Crimca mănăstirii, epitafurile din 1612 şi 1626 se remarcă prin măiestria execuţiei cu fir de aur şi argint pe fondurile de calde tonalităţi ale catifelelor de culoare vişinie şi verde. Epitaful din 1612 are ca tematică Punerea în mormânt a Mântuitorului, iar cel din 1626 are ca temă Adormirea Maicii Domnului. Ferecăturile somptuoase semnate de argintarul Grigore Moisiu se impun atât prin noutatea compoziţiei şi a repertoriului ornamental cât şi prin desăvârşita stăpânire a tainelor tehnicii prelucrării metalelor. O frumoasă piesă de argintărie şi de sculptură în lemn, ajunsă până aproape de miniatură, este şi crucea de lemn de tisă ferecată şi dăruită de Anastasie Crimca în 1624 ctitoriei sale. O altă piesă de valoare istorică şi artistică o reprezintă un alt epitaf cu aceeaşi temă (Punerea în mormânt), broderie în fir de aur şi argint pe fond de mătase şi dăruit de mitropolitul Varlaam al Rostovului mitropolitului Anastasie Crimca. Acest epitaf a fost lucrat în 1588 în Rusia, broderia aceasta constituind un alt obiect de nepreţuit atât prin vechime cât şi prin fineţea execuţiei.