Tropaeum Traiani – Adamclisi
Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, judeţul Constanţa, ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr.
Acesta a fost reconstituit în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine. În muzeul adăpostit în interiorul acestuia se găsesc părţi din monumentul original.Construcţia este situată în regiunea podişului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km sud-vest de Constanţa, pe drumul naţional Călăraşi – Constanţa.
Tropaeum Traiani este unul dintre cel mai importante monumente antice de pe teritoriul României. Primele săpături au fost înterprinse începând cu anul 1882 de către Grigore Tocilescu.
Monumentul, în varianta în care a fost reconstituit de către arheologi, este alcătuit dintr-un soclu cilindric, care are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea superioară un acoperiş conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală. La partea superioară se află trofeul bifacial, înfăţişând o armură cu patru scuturi cilindrice. La baza trofeului se află două grupuri statuare care conţin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.
Înălţimea monumentului împreună cu trofeul este aproximativ egală cu diametrul bazei şi anume circa 40 m. De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni, înfăţişează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălţimea de 1,48‐1,49 m. Din cele 54 metope iniţiale, se mai păstrează 48.
Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat numai 23, sculptate şi ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.
Ansamblul, din care făcea parte monumentul, mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereţi se aflau înscrise numele celor aproximativ 3.800 de soldaţi romani căzuţi probabil în lupta de la Adamclisi, şi de asemena un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul (praefectus castrorum), care, cu preţul vieţii sale, a decis victoria din anul 102.
La 2 km vest de monumentul triumfal a fost întemeiată de Traian cetatea romană Tropaeum Traiani, care este menţionată în inscripţii pentru prima dată ca municipiu în anul 170.