Ghid Turistic Romania

In 1936 lua fiinta la Bucuresti, in Parcul Herastrau, unul din primele muzee etnografice in aer liber din Romania si din lume: Muzeul Satului. 

Crearea Muzeului National al Satului “Dimitrie Gusti” este rodul unor cercetari intense si sustinute, teoretice si de teren, ca si a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti,intemeietor al Scolii Sociologice din Bucuresti. Ca sef al catedrei de socilogie din cadrul Universitatii Bucuresti, Gusti organizeaza intre 1925-1935, cu specialisti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici ) si cu studentii sai, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate (Fundu Moldovei – jud. Suceava, Nereju – jud. Vrancea, Dragus – jud.Brasov, Dragomiresti – jud. Maramures, Clopotiva – jud. Hunedoara, Runcu – jud. Gorj , Rusetu – jud. Buzau etc. ). La incheierea acestor campanii de teren se realizau expozitii, unele in chiar satele cercetate, altele in salile de seminarii ale Universitatii Bucuresti. Totodata, din initiativa profesorului Gusti si a colaboratorilor sai ,intre care H. H.Stahl, Mihai Pop, Traian Herseni, Anton Golopentia, Mircea Vulcanescu, Gh.Focsa, au fost organizate, cu obiecte aduse din teren, doua mari expozitii de interioare taranesti: la sediul Fundatiei Regale “Principele Carol”(1934 ) si in cadrul Pavilionului Regal din Parcul Carol (1935), ca un preludiu al viitorului muzeu in aer liber din Bucuresti. 

Pe baza acestor experiente, a unei munci asiduue de conceptie si a sprijinului moral si material al Fundatiei Regale “Principele Carol”, din martie 1936, in numai doua luni, s-a putut cladi o opera muzeografica de exceptie: Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”. In acest scurt interval de timp, echipele de specialisti si studenti (aceiasi care participasera la campanile de teren), conduse de profesorii D. Gusti si H.H. Stahl, au achizitionat din satele cercetate constructii taranesti (case, anexe gospodaresti, biserici, instalatii tehnice) si obiecte de interior (mobilier, ceramica, tesaturi, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine. 

Deschiderea oficiala a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, in prezenta regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptamana mai tarziu, 17 mai 1936. In discursul inaugural, profesorul D. Gusti sublinia ca Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” este un muzeu original, care nu a fost creat dupa modelul muzeelor in aer liber existente la acea vreme in Europa, acestea fiind, dupa opinia lui, “prea etnografice” si “in mare masura romantice”. Noul muzeu trebuia “sa placa nu numai ochiului, ci si sa infatiseze lucruri adevarate”, el fiind, in viziunea sa ” un muzeu sociologic al satului romanesc de azi” , “un sat-muzeu”, sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie. Totodata, dupa cum preciza Henry H. Stahl , muzeul urma sa-si exercite si functia de principal mijloc “… de actiune al pedagogiei sociale”.

Concepand Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” ca un muzeu sociologic, Gusti si colaboratorii sai au considerat ca misiunea acestuia era de a infatisa vizitatorilor realitatea, viata satului, asa cum era ea traita de taranul roman. De aceea, Gusti va aduce periodic, sa locuiasca, in casele din muzeu, familii de tarani din satele de origine a monumentelor, la inceput chiar pe fostii proprietari, ca in cazul casei de la Goicea Mica. Acesti “locuitori” au venit la Bucuresti cu tot ceea ce era necesar traiului, inclusiv cu pasari si animale. Gusti nu a prevazut insa urmarile acestei socializari: degradarea monumentelor si a obiectelor muzeale, prin utilizarea lor intensa, in conditiile in care, la vremea respectiva, nu existau tratamente corespunzatoare de conservare si restaurare a patrimoniului. Sub aceasta infatisare socializata, Muzeul Satului – sinteza a tot ceea ce era tipic pentru satul romanesc traditional – trebuia sa constituie ,,0 adevarata scoala de cunoastere si de iubire a satului si taranului nostru”. Misiunea muzeului era de a servi cunoasterii realitatilor satului, cu alte cuvinte informarii si educarii publicului. La acea vreme, aceste functii se concretizau aproape in exclusivitate prin formele clasice ale limbajului muzeal (expozitii, conferinte etc.).

Dincolo de vicisitudinile proprii regimului comunist, prin care tara noastra a trecut si pe care muzeul le-a resimtit din plin, datorita capacitatii profesionale a directorului Gheorghe Focsa si a refuzului sau de a face concesii constrangerilor si presiunilor vechiului regim, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” a reusit nu numai sa supravietuiasca, ci si sa inregistreze realizari importante.

Au fost fundamentate directiile de dezvoltare a muzeului, pe baza unor criterii multiple: istoric (reprezentarea habitatului traditional – si implicit a culturii populare – in dezvoltarea sa spatiala, intre secolele XVII-XX), social (astazi discutabil, datorita modului in care a fast abordat, preconizandu-se ca expozitia sa reflecte si situatia taranului exploatat), geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice), economic (tipologia gospodariei in functie de ocupatii si mestesuguri), artistic (prezenta esteticului ca valoare implicita sau explicita), al autencitatii si tipicitatii.

Pe baza acestor criterii, care au dus implicit si la efectuarea unor campanii sistematice de cercetare si de achizitii, si prin eliminarea componentei sociologice, a prezentei taranului, alaturi de exponatele – obiecte, expozitia in aer liber isi schimba profilul, transformandu-se din “rezervatie sociologica”, in muzeu etnografic.

Prin expozitia sa de arhitectura si tehnica populara, si implicit, prin inventarul specific de obiecte etnografice, precum si prin noua conceptie muzeografica de organizare, muzeul reuseste sa prezinte publicului, intr-un mod mai sistematic decat in trecut, imaginea unui sat – sinteza al Romaniei, in orginalitatea, reprezantivitatea, unitatea si diversitatea sa. Totodata, respectarea si aplicarea cu consecventa a principiului unitatii in diversitate, a permis sa fie surprinse si diferentierile de ordin etnic precum si interferentele dintre cultura populara romaneasca si cea a minoritatilor nationale, in muzeu fiind transferate o gospodarie de secui din Bancu, jud.Harghita, si o alta de lipoveni din Jurilovca, jud.Tulcea.

Elaborarea unor noi strategii de dezvoltare a patrimoniului, coroborata cu necesitatea maririi spatiului de expunere a muzeului, a dus la extinderea suprafetei destinata prezentarii monumentelor, de la 6.5 ha, cat detinea in 1936, la 6.9ha, la cresterea si diversificarea colectiilor. Patrimoniul din expozitia in aer liber se imbogateste, ajungand la un numar de 62 de complexe de arhitectura populara (fata de cele 33 din 1936), cu 223 de constructii (40 de case, 165 de anexe gospodaresti, 3 biserici, 15 instalatii tehnice si ateliere mestesugaresti), insumand un inventar de 17.000 obiecte. Intre monumentele achizitionate din teren se numara gospodarii si case din zonele Suceava, Vaslui, Valcea, Constanta, Alba, Hunedoara, Maramures etc.

Alte obiective, pe care specialistii muzeului si le-au asumat in aceasta perioada, au vizat diversificarea activitatilor institutiei, valorificarea stiintifica a patrimoniului si a rezultatelor cercetarilor (de teren si in colectii), precum si a experimentelor muzeografice, concretizata prin editarea unor publicatii cu caracter periodic (Anuarul Muzeului Satului, Studii si Cercetari etc.), ca si cea cultural – formativa, axata pe dialogul cu diferite categorii de vizitatori (expozitii temporare, spectacole si festivaluri folclorice, prezentari de costume traditionale, cenacluri, cataloage, pliante, ghiduri, carti postale, diapozitive etc.). Imbatranirea monumentelor, problemele de conservare si restaurare, rezultate din atacurile microbiene si degradarile naturale inerente, au determinat constituirea unui serviciu specializat in tratarea bunurilor de patrimoniu: “Laboratorul de conservare-restaurare”. In anul 1978, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” fuzioneaza cu Muzeul de Arta Populara al R.S.R., sub titulatura de Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” si de Arta Populara. El va functiona ca atare pana in martie 1990.

Odata cu Revolutia din decembrie 1989, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” isi recapata individualitatea, prin separarea de muzeul cu care fuzionase, actualul Muzeu al Taranului Roman. Sunt regandite. si reconfigurate toate activitatile muzeului. In acest sens, a fost elaborat un program sistematic de prioritati legate atat de dezvoltarea patrimoniului si acoperirea unor segmente tematice nereprezentate in expozitia permanenta in aer liber si in colectii cat si de o noua orientare si fundamentare a cercetarii, care sa asigure o baza stiintifica tuturor celorlalte activitati ale muzeului, de initierea si aplicarea unor proiecte coerente de pedagogie muzeala si a unor forme interactive de comunicare cu publicul.

Exigentele impuse de revigorarea imaginii muzeului si de redarea unor aspecte neilustrate in expozitia permanenta ca si imposibilitatea dezvoltarii acesteia in spatial existent, au stat la baza solicitarilor muzeului de obtinere, din partea municipalitatii, a terenului situat intre Arcul de Triumf si Palatul Elisabeta, teren aflat in prezent in curs de amenajare. In vederea organizarii lui expozitionale a fost elaborat un plan tematic si au fost transferate din teren primele monumente. Aceste monumente, alaturi de alte constructii ,in curs de achizitionare, vor permite amenajarea pe acest nou teren, de 2.85 ha,a unui centru civic de sat si a “aleii” minoritatilor, ce va intregi patrimoniul de acest gen ilustrat in sectorul vechi al muzeului. Totodata, in acest nou sector se vor realiza spatii pentru activitatile cu publicul si pentru recreerea activa a acestuia.

Campaniile de cercetare si achizitii din ultimii ani au dus la cresterea patrimoniului din expozitia in aer liber si din colectii. In prezent, expozitia permanenta cuprinde 121 de complexe distincte, totalizand 338 de monumente, iar patrimoniul mobil insumeaza 53828 obiecte. Aceasta a insemnat nu numai o crestere a patrimoniului, ci si o diversificare a lui. Intre monumentele recent transferate in muzeu, respectiv la inceputul anului 2003,se afla biserica din Timiseni (jud.Gorj): monument de o deosebita valoare pentru arhitectura rurala religoasa veche (1773) si pentru arta executiei picturii.

Pe langa patrimoniul din expozitia in aer liber si din colectii , muzeu detine si un begat fond documentar de o imestimabila valoare istorico-etnografica. Acest fond este alcatuit din colectii de manuscrise, studii, schite, desene, relevee, planse, clisee pe sticla, filme, negative alb-negru si color, fotografii, ce provin atat din cercetarile pe teren ale echipelor de monografisti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cat si din investigatiile ulterioare.. Intre cele mal importante colecii de astfel de documente se numara cele datorate lui D. Gusti,L. Apolzan, Gh. Focsa, R. Vuia, arh. Fl. Stanculescu, arh. A. Gheorghiu etc. Pentru toate acestea – patrimoniu de monumente, colectii de obiecte si fonduri documentare – muzeul aplica un sistem modern de evidenta stiintifica.

O cladire moderna , multifunctionala, inaugurata in luna noiembrie 2002, a constituit solutia pentru rezolvarea ,in mod corespunzator, a problemei spatiilor destinate adapostirii colectiilor de obiecte de patrimoniu, a bibliotecii, a fondurilor documentare, si desfasurarii activitatilor specifice muzeului.Au fost create spatii,cu dotari moderne, pentru laboratoarele de conservare-restaurare si sunt in curs de amenajare si cele pentru activitatile cultural-formative: expozitii tematice si diverse forme de “animare” a patrimoniului sau de utilizare a tezaurelor vii ale satului romanesc.

Cerintele actuale legate de dezvoltarea colectiilor, de acoperirea unor segmente patrimoniale insuficient sau nesistematic tratate, de problemele create de schimbarile ce au loc in societatea rurala contemporana, de necesitatea investigarii traditiilor din perspectiva unei abordari identitare, de stabilire a asemanarilor si diferentelor la nivel regional, national, european ca si al zonelor de coabitare etnica, interconfesionala etc., au impus noi directii in cercetare si au dus la reevaluarea obiectivelor etnologiei de urgenta. De aici, programele de cercetare consacrate studiului minoritatilor nationale, al relatiilor interetnice din zonele in care comunitatile rurale romanesti coabiteaza cu alte etnii (in cadrul arealului tarii si inafara lui), al spatiilor de interculturalitate etc.Un numar insemnat de proiecte de cercetare s-au finalizat sau sunt in curs de desfasurare in cadrul unor parteneriate cu Ministerului Educatiei si Cercetarii, cu Ministerul Culturii si Cultelor etc. In continuarea publicatiilor stiintifice, dinainte de 1990, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” editeaza un nou periodic, cu caracter anual: Ethnos. Activitatea editoriala a muzeului, pe linie stiintifica, s-a indreptat si in directia publicarii unor carti de specialitate, precum volumul “De la fibra la covor”, realizat cu finantare de la Ministerul Cercetarii si Fundatia Culturala Romana.

Mai multe informatii gasiti la http://www.muzeul-satului.ro/patrimoniu_arhitectura.php